Modele Pritti – Pritti studio

Modele Pritti

La Pritti, fiecare model înseamnă o poveste de viață. Colegele noastre de muncă sunt fete normale, ca și tine, care își doresc să le meargă bine. Iar la noi găsesc mediul ideal ca să realizeze asta cât mai ușor. Pentru ca tu să vezi alături de ce fel de fete vei lucra, îți spunem câteva dintre aceste povești. Suntem sigure că te vei regăsi în multe dintre gândurile lor.

Contact

Eu nu sunt chiar super frumoasă, așa că nu credeam că aș putea vreodată să intru în domeniul ăsta. Aveam impresia că în videochat se cere să fii înaltă, peste 1,70, slabă ca un băț și tot restul. Dar nu a fost deloc așa. Știu că sunt însă simpatică și mă pot face interesantă dacă mă aranjez un pic, așa că, atunci când mi-a spus o prietenă că pot găsi un job doar cu calitățile astea, m-a interesat pe loc. Până atunci, mai lucrasem la un call-center de curierat rapid din București, dar salariul era de 13 milioane cu câteva bonuri de masă. Iar munca era obositoare și veneam nervoasă mai tot timpul acasă. De aceea, când mi-a zis o fostă colegă de liceu că pot să mă angajez pe bani mult mai mulți la videochat, am intrat pe link-ul dat de ea și am văzut cum e cu Pritti.

Acolo era scris că se primesc fete care nu neapărat arată ca un manechin, dar care sunt îngrijite și plăcute ca oameni. M-am gândit că merită măcar să văd cum e studioul și care-i treaba cu videochat. Așa că am completat formularul ăla de pe site și am fost programată la un interviu, în două zile. M-a întâmpinat Diana, cea care e manager la Pritti și mai întâi mi-a arătat studioul, care e simpatic foc. Adică e o diferență enormă între locul ăsta, atât de relaxat, de curat, ca un hotel și call-centerul ăla cu zeci de colegi îngrămădiți, care vorbeau tare la telefon. După aia, Diana m-a întrebat dacă știu să mă înțeleg cu cineva în engleză, mi-a arătat cam ce acte ar trebui făcute și gata. În câteva zile lucram deja în prima tură. Acum câștig deja cam de 3 ori decât la fostul job, dar abia sunt la început. Așa că știu sigur că o să-mi meargă mult mai bine pe viitor. Cam asta e!

Angela, 22 ani, Capricorn

Probabil că multe alte fete fac videochat pentru că au nevoie de bani ca să plătească niște rate sau să-și rezolve niște probleme. Eu am deja 28 de ani și, cu toate că nu aveam rate, câștigam cât să mă întrețin, să trăiesc de la lună la lună. Deși am făcut facultate în București, cu licență în Geografie nu-ți găsești nu-ți găsești nimic ca lumea de muncă. Am încercat să lucrez la o agenție de turism, pe urmă să-mi fac propria firmă de ghizi pentru turiștii străini, dar n-a mers prea bine. Adică puteam să câștig câte ceva, dar total insuficient pentru a scăpa de stresul legat de bani. De asta m-am hotărât ca acum, cât mai sunt tânără, să schimb complet domeniul, ca să trăiesc și eu ceva mai bine și să pot să strâng niște bani.

De videochat știam de multă vreme, dar nu m-am gândit niciodată serios până acum câteva luni. Sunt destui bărbați care să îmi facă complimente ca femeie, dar știu că fac asta pentru că îi atrag cu felul meu deschis de a fi. Îmi place să fac glume, să fiu amabilă cu oricine, și cred că pofta asta de viață atrage. Așa că, dacă tot m-am hotărât să încerc videochatul, am căutat un studio care să se plieze cât mai bine pe felul în care sunt eu. Pe net, am văzut studiouri care aveau doar poze cu femei fatale sau din alea skinny, așa că le-am zis pass din prima. Era clar că alea nu m-ar fi primit cu formele mele de Shakira :)). De aia m-am hotărât la Pritti. Numele ăsta îmi făcea impresia că se potrivește pentru mine că sună așa, a pretty, din engleză. M-am angajat aici mai întâi cu gândul că stau doar 3 luni, să văd dacă îmi place, sau mă descurc. Acum sunt în a 4-a lună de videochat și mi-a trecut cu totul cheful de joburi în turism. Am început să câștig deja 1.000 de dolari la perioadă și la banii ăștia nu mă mut nicăieri de aici, mai ales că știu că pot face mai mult și pot să merg în excursii în străinătate chiar eu, nu doar să le vând altora. Așa că, cine vrea să fie ghid pentru turiști străini sau să programeze voiaje în Grecia, piața e liberă :))

Iulia B, 28 ani, Rac

Sunt Liana, am 19 ani și fac videochat de 2 luni, deci sunt fresh în domeniu :)). Toate fetele îmi zic aici „Puștoaica”, dar cred că sunt destul de matură pentru vârsta mea. La mine e foarte simplu: sunt dintr-o familie fără posibilități financiare și trebuie să fac bani singură. Pentru că nu mă descurc cu ce mă pot ajuta ai mei. Dar sunt o Leoaică puternică și răzbătătoare, așa că nu las nimic să mă doboare. Am venit la Pritti pentru că am întrebat două prietene care lucrează și ele în videochat unde ar fi mai bine pentru mine și mi-au zis că aici e super ok. Mi-au zis că studioul e nou-nouț și că Aura, de la training, e printre cea mai bună din București. Asta înseamnă că are cine să mă învețe ca lumea care e treaba cu videochatul. Așa că, pentru mine e super ok la Pritti.

Cel mai mult mi-au plăcut camerele când am venit pentru că sunt așa, ca din poveste, cu mult roz și alb. Și e liniște în studio, nu mă deranjează nimeni la program sau în pauză. Iarăși îmi place terasa de la studio, care e ca un balcon lung și pot să văd de la înălțime Parcul Tineretului. I-am zis Dianei de la management că ar fi cool o umbrelă de soare acolo și acum avem și așa ceva, deci e și mai bine. În rest, ce să zic: studioul e simpatic și mi-e bine. Vin la program, salut fetele, intru în camera mea și mă pregătesc de job. Ascult ce zice trainerul și încep să vorbesc cu membrii de pe site-uri. Pe urmă, mă descurc destul de bine, zic eu. Știu că sunt abia la început, dar am început să prind încredere în mine și vreau să văd maximul pe care îl pot atinge ca bani. Fiindcă deja mă descurc fără să mai am nevoie de banii alor mei și asta e cool. Pupici!

Liana, 19 ani, Leu

Eu sunt din Slobozia și ca să mă angajez în București era foarte greu. Toată lumea se uita aiurea la mine și mă trata ca și cum eram datoare să fac treabă gratis pentru ei. Așa că m-am săturat să fiu barmaniță și să stau 10-12 ore în picioare, pe 12 milioane și tipsuri și m-am angajat la Pritti. Am venit din prima aici pentru că mi-a plăcut cum arată din poze. La interviu m-a primit Diana și pe urmă am vorbit și cu Leonard, care e manager și s-a purtat super.

Norocul meu e că am învățat engleză în liceu și știu măcar la un nivel ok să vorbesc. Asta m-a ajutat din prima ca să am șanse bune în videochat și cam asta e. M-am angajat aici și fac progrese de la săptămână la săptămână. La început mi-a fost teamă că n-o să știu ce să fac sau să spun în fața camerei, dar m-am obișnuit repede. Aura îmi spune tot timpul ce să fac mai bine sau unde greșesc. Eu am ajuns la 600 de dolari la perioadă, adică scot cam 1.200 de dolari pe lună. Știu că asta nu e mult pentru cât pot scoate din videochat, dar având în vedere că-s doar de 2 luni la Pritti, eu sunt foarte mulțumită.

Georgi_Ana, 23 ani, Gemeni

Hi, eu am mai făcut videochat înainte la două studiouri mai mici din București, dar n-am fost așa mulțumită. Am făcut prostia să nu mă intereseze partea legată de acte, de impozite și pe urmă mi-am dat seama că pot avea probleme dacă nu plătesc taxe pe ce câștig. Așa că n-am așteptat să vină ANAF-ul să mă ia la întrebări și am căutat alt studio, unde să lucrez fără stres. Am ales Pritti pentru că am citit pe site chestia cu Leonard, adică faptul că vine din banking. Asta mi-a dat încredere pentru că e cu totul altceva față de restul studiourilor de videochat. Când am venit prima dată aici am stat de vorbă cu el și m-am asigurat imediat că legalitatea e 100% ok și că omul era serios în ce zicea.

În rest, îmi place mult studioul pentru că e nou și camere video sau calculatoarele sunt abia cumpărate. Deci am cu ce lucra și asta se vede în venituri. Pentru că o cameră video bună te ajută mult să arăți bine pe site-uri. În rest, ce să zic, chiar simpatic studioul. În plus, îmi place că Leonard, cu ambiția lui, chiar reușește să transmită energia asta tuturor fetelor de aici. Ser mai întâmplă să am zile în care parcă n-am așa mult chef de muncă sau mi se pare că am făcut deja destui bani la perioadă și îs buni și ăia. El vine tot timpul și pune pariuri cu mine că pot mai mult și-mi zice că o să-i mulțumesc pentru asta. În felul ăsta mă energizez și îmi dau interesul mai mult pentru că, până la urmă, muncesc pentru binele meu.

Loredanna, 22 ani, Capricorn